iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele“ şi, deranjându-l vorbele acestea, ca pe unul ce era bogat și puternic, îi zise aspru:
− Părinte, şterge minciunile acestea din carte!
După vreo câteva zile însă, împăratului îi veni gust să se scalde într-un lac din grădina sa. Zis şi făcut! Un înger însă, luându-i chipul, îi îmbrăcă hainele şi intră în palat.
Când ieşi împăratul din apă, ia hainele de unde nu-s! Slujitorii care i le păzeau se duseseră, crezând că îngerul era adevăratul împărat.
Cine să-l mai slujească pe el acum? Ba încă, zărindu-l doi străjeri, îl luară la goană.
− Măi băieți, eu sunt împăratul vostru!... le spuse el mirat.
− Ce, eşti nebun? Împăratul nostru este în palat!
− Cum, măi, să fie în palat, că eu sunt împăratul?!
Ostaşii l-au luat drept nebun şi l-au dat afară. Oricui îi spunea, nu-l credea, mai ales că îngerul-împărat ieşise să se plimbe cu toată suita. Cine era să-l creadă pe dânsul?! Împăratul nu ştia ce să mai creadă.
Era vai de dânsul:
din împărat, ajunse de n-avea ce mânca și trăia din mila altora. Din vorbă în vorbă, slugile împăratului aud că un nebun strigă în gura mare că el e împărat și îi spun îngerului:
− Înălţate împărate, iată, un nebun strigă în gura mare că el e împărat! Socotim că ar trebui pedepsit pentru îndrăzneala lui.
− Aduceţi-mi-l! fu răspunsul îngerului.I l-au adus, și atunci îngerul îi zise:
− Acum crezi în „minciunile“ Scripturii? Pot bogaţii sărăci şi flămânzi, sau nu? Pilda aceasta să-ţi slujească și ţie şi altora ca tine!Şi se făcu nevăzut, lăsându-l pe adevăratul împărat în locul său.
A doua zi, împăratul zise către vlădica:
− Cum sunt vorbele ce le citeai când te-am oprit?
− „Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele”, zise cam cu teamă preasfințitul.
− De acum să nu le mai citeşti, ci să le cânţi, fu porunca împăratului, spre mirarea tuturor.
Dintre toţi însă, doar el înţelegea acum pe deplin rostul acestor vorbe!...